Ciobanescul Australian este un caine plin de energie, afectuos si cu un aspect unic care il diferentiaza cu usurinta intr-o multime de caini. Tot timpul gata sa-si apere stapanul, acest caine are nevoie de dresaj pentru a fi docil in interactiunile cu copiii sau cu alti caini.
Inteligent si gata sa accepte orice provocare, cainele Ciobanesc Australian este companionul ideal in drumetii si in orice alte activitati fizice.
Origine
Desi dupa nume am putea presupune ca acest caine este originar din Australia, in realitate, acesta a fost dezvoltat in America de Nord. Nu exista informatii exacte despre combinatia exacta de caini care a dus la aparitia Ciobanescului Australian, ci majoritatea sunt teorii.
Se crede ca ciobanii din regiunea Basca au luat cu ei, pentru a-i ajuta cu manarea turmelor de oi, caini “albastri”, la inceputul anilor 1900. Numele de Ciobanesc Australian se presupune ca ar veni de la oile pe care aceasta rasa de caini le apara, denumite oi merino sau “oi australiene”.
De-a lungul timpului, popularitatea acestor caini a fost intr-o continua crestere si chiar au fost o prezenta constanta in show-urile Western. Rezistenta lor la munca si nivelul ridicat de energie pe care il au sunt caracteristicile care au facut acesti caini atat de populari in randul fermierilor din America.
Totusi, in ciuda popularitatii, Ciobanescul Australian a fost recunoscut ca rasa distincta de catre clubul Kennel american abia in 1993 si au fost stabilite, astfel, cateva standarde ale rasei.
Ciobanestii Germani sunt caini robusti si puternici, cu o inaltime de 51-58 cm la masculi si 46-53 cm la femele. In general, acestia cantaresc intre 19 si 29 de kilograme. Blana unui Ciobanesc Australian este elementul cheie, aceasta avand combinatii de culori intre negru, albastru marmorat, rosu marmorat, rosu, alb si maro. Putem spune ca este analogia canina a pisicii Calico.
Temperament
Un caine care se integreaza perfect in viata unei familii sportive, Ciobanescul Australian este companionul ideal in orice activitate fizica, avand in vedere curiozitatea lui innascuta. Cu un nivel de energie ridicat, acesta nu este potrivit pentru persoanele care nu au timpul necesar pentru a-i oferi plimbari lungi si antrenante.
Interactiunea cu alte animale si cu straini nu este punctul forte al Ciobanestilor Australieni. Totusi, aceasta interactiune poate fi invatata prin dresaj si socializare inca de mic. Dresajul este necesar si pentru ca Australianul este un caine alfa, care isi doreste sa preia controlul chiar si in interiorul familiei. Antrenamentul si dresajul nu ar trebui sa reprezinte o problema in cazul acestui caine, deoarece este inteligent si receptiv cand vine vorba de comezi.
Pentru ca dresajul sa fie eficient, avand in vedere personalitatea lui puternica, acesta trebuie sa inceapa timpuriu. Va reactiona bine la dresaj mai ales daca va fi laudat si va primi recompense. Daca este dresat, Ciobanescul Australian va reusi sa se inteleaga bine si cu copiii si va invata sa isi regleze energia si temperamentul in interactiunile cu ei.
Loial, afectuos si gata sa sara mereu in ajutorul stapanului, acest caine poate fi, fara dar si poate, cel mai bun prieten al tau. Cu toate acestea, avand in vedere nivelul ridicat de energie pe care il are, acesta nu se adapteaza usor la viata in apartament, avand nevoie de un spatiu mai mare in care sa poata alerga. Mai putin plangacios ca un Husky, dar suficient de vocal, Ciobanescul Australian este un caine care latra mult si care este atras de fiecare miscare din jurul lui.
Ingrijire
Ciobanescul Australian este, in general, un caine robust si sanatos. Cu toate acestea, nici aceasta rasa de caini nu este ocolita de bolile spre care cainii de talie medie si mare au o predispozitie naturala, respectiv boli ale ochilor si displazia de sold. Controalele regulate, exercitiile fizice zilnice, precum si o atentie deosebita la schimbarile de comportament ale cainelui sunt solutia pentru protejarea cainelui tau in fata acestor boli.
Energia si dorinta de a urmari si vana tot ce misca face din Ciobanescul Australian un caine dificil. Daca ai o curte ingradita corespunzator, din care cainele nu poate sa iasa, nici macar atunci cand se afla intr-o importanta misiune de urmarire, lucrurile ar trebui sa fie in regula.
Ciobanescul Australian are nevoie de 1,5 – 2,5 cupe de mancare de caini zilnic, impartite in doua mese. Este important sa nu ii lasi tot timpul macare in bol, pentru a nu avea, ulterior, probleme legate de greutate. Ofera-i doar canitatea de mancare de care are nevoie si asigura-te ca este de cea mai buna calitate, pentru o viata lunga si fericita.
In general, dieta unui caine trebuie sa fie formata din 70% carne si 30% legume si fructe. Aceasta dieta trebuie sa fie construita special pentru cainele tau, pentru ca, asemeni oamenilor, fiecare caine in parte este diferit, asa ca si necesarul lor alimentar este diferit.
💡 Cantitatea de mancare pe care o oferi difera in functie de nivelul de activitate pe care cainele il are. Un caine sedentar, desi nu este cazul Ciobanescului Australian, o sa aiba nevoie de mai putina hrana decat un caine activ.
Blana unui Ciobanesc Australian este dubla, partea inferioara fiind rezistenta la apa, cu o lungime medie. Astfel, este indicat periajul saptamanal, pentru ca acesta sa nu lase blana peste tot pe unde merge si pentru a-i mentine aspectul care, cel mai probabil, te-a si atras inca de la inceput. In perioadele de naparlire, periajul trebuie sa fie mai frecvent.
Pentru a avea un caine 100% sanatos, verifica-i saptamanal si urechile, unghiile, dintii si labutele si asigura-te ca totul este in regula si pentru a evita eventualele infectii.
FAQ’s
Sunt Ciobanestii Australieni potriviti ca animale de companie?
In ciuda energiei lor care poate parea coplesitoare, Ciobanestii Australieni sunt perfecti ca animale de companie, in deosebi pentru persioanele cu un stil de viata activ. Cu un dresaj timpuriu, acestia pot interactiona bine chiar si cu copiii.
Este adevarat ca Ciobanestii Australieni latra mult?
Daca vrei sa ai alaturi un Ciobanesc Australian, trebuie sa tii cont de faptul ca va latra mult. Acesta reprezinta un alt motiv, pe langa energia crescuta, pentru care nu este un caine potrivit pentru apartament.
Ciobanestii Australieni pot fi lasati singuri?
Daca un Ciobanesc Australian este lasat mult timp singur, acesta se va plictisi si va incepe sa aiba un comportament distructiv. De asemenea, va latra excesiv. Este recomandat sa iti lasi cainele singur doar pentru perioade scurte de timp.